FCSB termină la egalitate cu Rapid și devine liderul Superligii!

Rapid și FCSB au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat pe Arena Națională, în etapa cu numărul 29 din sezonul regulat al Superligii.

Rapid a jucat mai bine de o oră în superioritate numerică, dar nu a reușit să-i dea gol FCSB-ului. Derby-ul bucureștean s-a încheiat cu scorul de 0-0, același ca în tur, suficient pentru ca roș-albaștrii să revină pe prima poziție în Superligă, în faţa Universităţii Craiova.

Pe Arena Naţională, prima ocazie importantă a fost a celor de la FCSB. Dawa a trimis o excelentă pasă lungă lui Miculescu, iar acesta intrat în careu şi a şutat, dar Aioani a apărat. În minutul 35 Cisotti a scăpat pe contraatac, însă a trimis pe lângă poartă. După numai un minut Dawa a primit al doilea cartonaş galben în numai patru minute şi a fost eliminat.

În partea secundă, minutul 59, arbitrul Radu Petrescu a fluierat un penalti pentru FCSB, dar arbitrul de tuşă Radu Ghinguleac a ridicat fanionul pentru o poziţie de ofsaid şi decizia centralului a fost anulată.

Rapid a trimis mingea în poartă, în minutul 70, dar golul a fost anulat de VAR pentru o poziţie de ofsaid. Până la final nu s-a mai marcat şi FCSB a trecut pe primul loc, cu 53 de puncte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.