Vom avea cele mai scumpe sărbători Pascale din ultimii 20 de ani!

Românii vor avea parte, în 2025, de cele mai scumpe sărbători Pascale din ultimii 20 de ani, potrivit estimărilor și observațiilor din piețele agroalimentare. Scumpirile alimentelor au atins cote alarmante, în unele cazuri prețurile fiind cu până la 30% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pe fondul acestor creșteri, gospodinele sunt nevoite să caute cele mai bune oferte și să reducă din cantitățile cumpărate pentru masa tradițională de Paște.

Printre cele mai afectate produse se numără ouăle, brânza și carnea de miel — elemente esențiale în meniul de Paște. În mod tradițional, consumul de ouă crește cu aproximativ 50% în perioada sărbătorilor, iar scumpirea acestora înseamnă un efort suplimentar de cel puțin 20 de lei pentru o familie obișnuită. În unele locuri, ouăle bio se vând cu un leu bucata, un preț considerabil mai mare decât cel practicat anul trecut.

Brânza, un alt aliment nelipsit de pe masa de Paște, a devenit un adevărat lux. În piețele din Suceava, prețul unui kilogram de brânză a ajuns la nivelul cărnii de miel — aproximativ 40 de lei/kg. Pentru o familie de patru persoane, doar brânza și carnea de miel pot aduce o cheltuială de aproape 100 de lei.

Cele mai mari scumpiri din sectorul alimentar se regăsesc chiar la produsele lactate, unde prețurile au crescut cu aproximativ 10% față de 2024.

Nici verdețurile nu au scăpat de scumpiri. Ceapa verde, pătrunjelul și mărarul se vând cu 2 până la 3 lei legătura, iar o salată verde poate costa chiar și 6 lei bucata. În aceste condiții, mulți consumatori aleg să înghețe alimentele cumpărate la preț redus, pentru a reduce din costuri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.