FCSB se impune în Giulești șe se apropie cu pași mari de un nou titlu!

Echipa FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Elevii lui Charalambous au deschis scorul în minutul 6, după ce Şut i-a pasat lui Cisotti şi acesta l-a învins pe Aioani. Rapid a avut o primă acţiune periculoasă în minutul 27, când Petrila a trimis la colţul lung înscriind, însă după analiza VAR golul giuleştenilor a fost anulat, din cauza unui fault al lui Burmaz la Şut.

În minutul 42 Miculescu i-a pasat lui Bîrligea, în careu, şi vârful campioanei l-a învins pe Aioani în doi timpi: şut cu dreptul apărat de portarul rapidist, apoi şut cu stângul, în plasă.

În minutul 70 al partidei dintre Rapid și FCSB, la scorul 1-2, Radu Petrescu a decis să nu dicteze lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor, după o lovitură dură aplicată de Ștefan Târnovanu asupra lui Tobias Christensen. Specialistul în arbitraj contactat de GSP consideră că s-ar fi impus acordarea unui penalty.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.