Liberalii vor să intre la guvernare. Bolojan&co nu pun condiții!
Liberalii spun „da” guvernării, fără niciun fel de condiţii. Anunțul a fost făcut, luni, de preşedintele PNL Ilie Bolojan, după şedinţa conducerii partidului. Votul dat de colegii săi în acest sens a fost unul majoritar, a mai spus Bolojan.
Ilie Bolojan a declarat că primul subiect al şedinţei de luni a fost legat de participarea PNL la guvernare şi al doilea a fost legat de organizarea Congresului PNL.
”În ceea ce priveşte participarea la guvernare, am făcut o informare corectă membrilor conducerii PNL, cu privire la situaţia în care se găseşte ţara noastră, cu privire la faptul că avem o responsabilitate parţială pentru ajungerea în această situaţie, de care nu ne putem deroba şi de aceea am propus colegilor să aprobe participarea PNL la guvernare, fără niciun fel de condiţii legate de o persoană sau de alta”, a declarat Bolojan.
Liderul PNL a arătat că votul a fost într-o majoritate foarte mare pentru intrarea la guvernare, atenția liberalilor urmând să se înrepte „în primul rând pe partea de reducere de cheltuieli şi apoi pe aspectele care ţin de eventualele creşteri de taxe şi de impozite”.
În ceea ce privește măsurile fiscale mult-așteptate, Ilie Bolojan a precizat că PNL are deja un set de astfel de măsuri, pe care îl va prezenta în consultările cu partidele.
Suntem într-o situaţie complicată pentru că, în afara cifrelor procentuale care arată că avem la sfârşitul anului trecut un deficit de aproximativ 9% din PIB-ul României, această cifră nu poate părea îngrijorătoare, dar atunci când o raportăm la modul explicit la diferenţa dintre veniturile statului şi cheltuielile acestuia, constatăm că avem venituri care sunt la nivelul a 570 de miliarde la finalul anului trecut şi am avut cheltuieli de peste 720 de miliarde. Deci diferenţa dintre veniturile statului şi cheltuierile statului român într-un an de zile este de nivelul a 150 de miliarde, ceea ce înseamnă aproximativ 30 de miliarde de euro”, a mai spus Bolojan.