Dincolo de muzică: Rocanotherworld aduce experiența completă la Iași începe cea de-a zecea ediție Rocanotherworld

Rocanotherworld, festivalul care aduce oamenii împreună prin puterea valorilor comune, ia startul ediției cu numărul #10 în perioada 19–22 iunie 2025, în panoramica locație de la Gramma Wines – Bârnova, Iași. Reuniți de cele trei valori care ghidează festivalul, #becurious, #bedifferent și #beforothers, participanții sunt așteptați să se bucure de concerte live, DJ sets, activități recreative și educative, silent disco, sesiuni de yoga și meditație, o serie de dialoguri pe teme contemporane și multe alte activități conexe. Rocanotherworld este mai mult decât un festival de muzică – e un spațiu creativ, educativ și incluziv, inspirat de ideea de comunitate și responsabilitate socială.

Line-up-ul complet este disponibil pe site-ul oficial, iar programul pe zile a fost deja publicat, oferind participanților ocazia de a-și planifica experiența la festival. De asemenea, regulamentul este disponibil online pe rocanotherworld.com

Zona de food court va găzdui o selecție diversificată de food trucks cu opțiuni sustenabile și locale. Păstrând direcția sustenabilă, organizatorii alături de parteneri vor implementa și anul acesta un sistem de reciclare și colectare selectivă, încurajând și oferind premii celor care returnează ambalajele cu garanție în spațiile amenajate în cadrul festivalului.

Cum se ajunge la festival

Organizatorii propun și un program de încurajare a transportului alternativ: îndeamnă participanții să facă ride sharing, să vină cu bicicleta la festival – acolo unde vor găsi o parcare pentru biciclete special amenajată, dar și oferirea unei curse speciale, în parteneriat cu Compania de Transport Public Iași.

Cursa specială organizată în parteneriat cu autoritățile ieșene se va desfășura cu autobuze electrice care parcurg traseul între Piața Palat și Gramma Wines (Rocanotherworld), cu retur, la intervale de 30 de minute. Biletul achiziționat pentru Zona 2 (zona metropolitană) este valabil pentru această rută. Programul de funcționare pentru aceste curse dedicate este: joi, 19 iunie: 15:00 – 01:00; vineri, 20 iunie: 15:00 – 03:00; sâmbătă, 21 iunie: 14:00 – 03:00; duminică, 22 iunie: 14:00 – 01:00. Mai multe detalii referitoare la cum se ajunge la Rocanotherworld se găsesc pe website-ul festivalului.

Începând de Joi, 19 iunie și până Duminică, 22 iunie, între orele 17:00 – 20:00 din parcarea PENNY, aflat pe Str. Pantelimon Halipa nr. 12a, un shuttle gratuit va pleca spre Rocanotherworld – Gramma Wines. Orarul de plecare este de la oră fixă (de ex. 17:00, 18:00, 19:00, ultima cursă 20:00). Pentru a putea beneficia de transport gratuit, participanții trebuie să facă prezența la îmbarcare a unui card PENNY și a biletului / abonamentului sau a brățării de festival.

Activități și evenimente în cadrul Rocanotherworld 2025

În rândul inițiativelor susținute anual de Rocanotherworld se află și colecta de hrană și produse pentru blănoșii fără stăpân aflați în adăposturile ieșene – „Ai cumva o păturică?”. Pe 21 și 22 iunie, între orele 17:00-19:30, iubitorii de animale sunt așteptați cu hrană, medicamente pentru cățeii și pisicile fără adăpost din Iași și orice le prisosește prin casă: haine vechi, covoare, pături, produse pentru curățenie (clor, detergent, dezinfectant etc.).

Dialogurile Rocanotherworld 2025 vor avea loc în acest an în Grădinile Palas, în zilele de 21 și 22 iunie, iar accesul la aceste evenimente este liber.

Sâmbătă, pe 21 iunie, începând cu orele 13:00, are loc dialogul „Voci în contratimp” – despre jurnalism cultural, rezistență și relevanță, alături de invitați: Bogdan Șerban – radio host Radio Guerrilla, Violeta Cincu – radio host Radio HIT, Valentin Panduru – radio host RFI România,  Stanca Jabenițan – radio host Viva FM, Adina Șuhan – radio host Radio Iași, și avându-l ca moderator pe Emil Munteanu.

Duminică, pe 22 iunie, începând cu orele 11:00, are loc discuția „Din mâinile comunității” – despre cum producătorii locali, artizanii și autoritățile pot construi împreună un viitor cultural cu rădăcini, alături de: Marian Olteanu – Gramma Wines, Georgiana Dragomir – Grapefruit, Bisou Brasserie, Povelia, Digital Innovation Zone, Teona Gherasim – Sunt Aici GTO Shop, Jurnalist, Ioana Dănilă – PR, Consilier Județean. Discuția va fi moderată de Amelia Gheorghiță.

Începând cu orele 13:00, duminică, pe 22 iunie, are loc dialogul „Zece feluri de a fi împreună” – o conversație despre memorie colectivă, apartenență și transformare prin cultură. Invitați la această discuție sunt: Patricia Brohanschi – antreprenor cultural, Silvestru Petru – fotograf, Adelina Tîrnovanu – coordonator comunicare & PR, Vlad Alui Gheorghe – artist și Alexandrina Dinga – moderator.

Programul acestei ediții este actualizat în mod constant pe www.rocanotherworld.com

Bilete și abonamente

Abonamentele și biletele pentru ediția din acest an sunt disponibile pe site-ul oficial www.rocanotherworld.com. Începând cu data de 1 iunie și până la finalul festivalului, persoanele care achiziționează bilete sau abonamente cu un card Banca Transilvania beneficiază de o reducere de 20%. Reducerea se aplică automat în platforma de achiziție, la check-out, prin selectarea „BT” ca modalitate de plată.

Rocanotherworld își menține angajamentul față de accesibilitate și incluziune, printr-o serie de categorii de bilete concepute pentru a răspunde nevoilor publicului său. Pentru a susține participarea tinerilor la evenimente culturale, elevii și studenții beneficiază de o reducere de 50% la bilete și abonamente, pe baza unui document doveditor prezentat la intrare. În același spirit, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora au acces gratuit, prin completarea unui formular disponibil online. Copiii cu vârsta sub 12 ani pot participa gratuit, însoțiți de un adult posesor de bilet. Abonamentele sunt adaptate diferitelor categorii de public, iar biletele de grup vin cu prețuri avantajoase pentru cei care aleg să participe împreună. Au fost lansate și biletele pe zile, dedicate celor care doresc să participe doar la anumite activități.

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Partener principal: Banca Transilvania

Sponsori: PENNY, Pepsi, Ness, Ciuc, Gramma Wines, Vitamin Aqua

Partener cultural: Institutul Francez din România la Iași

Parteneri de promovare: WINK Public Multimedia, Aeroportul Iași, IULIUS, Printco

Parteneri locali: Soft & Grace, Acaju, Vivertine, Vivo – Fusion Food Bar

Parteneri de mobilitate: CTP Iași, Bras Renault

Parteneri instituționali: Primăria Comunei Bârnova, Consiliul Județean Iași

Rocanotherworld este un festival explorator de muzică, artă, gânduri, oameni și idei, care a luat naștere la Iași în 2016, in memoriam Ioan Dan Niculescu, fiind organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Acesta reprezintă o călătorie colectivă, o stare de spirit, o celebrare a vieții prin (re)conectarea la valori, o efervescență culturală și o conturare a felului de-a fi – curios, diferit și pentru ceilalți.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.