Nicușor Dan, întâlnire bilaterală, în marja summitului NATO de la Haga, cu premierul britanic
Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul britanic Keir Starmer miercuri dimineață, în marja summitului NATO de la Haga, la care participă și liderul american Donald Trump.
Nicușor Dan a participat la întâlnire alături întreaga delegație a României, din care au făcut parte consilierul pentru apărare și siguranță națională, Cristian Diaconescu, noii miniștri de externe și al apărării, Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu, precum și ambasadorul României la NATO, Dan Neculăescu, potrivit Agerpres.
„O plăcere să-l întâlnesc pe prim-ministrul @Keir_Starmer pe marginea summitului NATO. Am discutat despre relația apropiată dintre România și Regatul Unit, ca parteneri strategici și aliați. Ne vom continua cooperarea în materie de securitate și apărare, ca și coordonarea strânsă în privința amenințărilor hibride și cibernetice, cu un accent particular pe regiunea Mării Negre”, a scris Nicușor Dan pe rețeaua X.
Liderul român va avea, tot miercuri, o întâlnire bilaterală cu președintele ceh Petr Pavel, conform unor surse.
Tot miercuri, sunt posibile scurte discuții în format „pull-aside” și cu alți lideri ai statelor membre.
