Călin Georgescu, declarații șocante la ieșirea de la IPJ Ilfov

Călin Georgescu a fost chemat la IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar, în timp ce procurorii de la Parchetul General se pregătesc să îl trimită în judecată. Suveranistul declară că România nu va mai fi condusă de puterea „colonială” franceză, ci se va alinia alături de Donald Trump, informează Romaniatv.net.

Călin Georgescu a fost chemat la IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar, în contextul în care procurorii de la Parchetul General se pregătesc să îl trimită în judecată într-unul dintre dosarele în care este pus sub acuzare. Rechizitoriul ar urma să ajungă pe masa magistraților chiar în această săptămână, iar capetele de acuzare sunt unele destul de grave.

Întâmpinat de zeci de susținători, care i-au pregătit un culoar cu drapelul României, „înarmați” cu vuvuzele și megafoane, Călin Georgescu a făcut o declarație scurtă.

Suveranistul susține că actuala conducere este lipsită de compasiune și de iubire de noapte, precum și că este susținută de puterea „colonială” franceză. Totuși, arată el, aceasta va părăsi România, care va deveni un partener loial al SUA și al președintelui Donald Trump.

„Un tron fără compasiune și fără iubire de oameni este doar un scaun gol. România este condusă astăzi de patocrație. Dar foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România, iar Statele Unite ale Americii și președintele Donald Trump, ca un mare lider mondial ce este, vor fi partenerii loiali ai României pe termen foarte lung. Toate aceste lucruri se vor întâmpla prin hotărârea și determinarea poporului român”, a transmis Călin Georgescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.