PUSL cere limitarea privilegiilor foștilor președinți ai României
Partidul Umanist Social Liberal, prin Lavinia Șandru, coordonator al comunicării, i-a transmit o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan, prin care i s-a solicitat să intervină pentru limitarea privilegiilor foștilor președinți ai României.
Solicitarea PUSL vine în contextul deciziei CCR, prin care fostul președinte Traian Băsescu – declarat colaborator al Securității – poate beneficia din nou de toate drepturile și privilegiile conferite de lege foștilor șefi de stat.
Propunerea PUSL a fost de limitare a cheltuielilor din bugetul public, la 100.000 de lei anual, per beneficiar, de la aproximativ 1,5 milioane de lei anual.
De asemenea, PUSL i-a cerut președintelui Nicușor Dan să sprijine această inițiativă, în semn de respect și solidaritate cu milioanele de români cărora li se aplică măsuri de austeritate. Considerăm că tăierea privilegiilor reprezintă un gest firesc, necesar și responsabil.