Canicula sufocă Grecia. Acropola Atenei se închide în orele cele mai călduroase ale zilei!
Ministerul grec al Culturii a anunțat că Acropola din Atena se va închide pentru vizitatori în orele cele mai călduroase ale zilei de marți, din cauza caniculei care a afectat Grecia.
Grecia se sufocă de căldură. Meteorologii greci anunță că temperaturile ar putea ajunge până la 42 de grade în unele zone. În aceste condiții, ministerul Culturii din Grecia a anunțat că turiștii nu vor putea vizita Partenonul și alte capodopere antice din zona Acropolei între orele locale 13:00 și 17:00 (10:00 GMT – 14:00 GMT).
Serviciul meteorologic EMY a anunțat că temperaturile pot crește în timpul acestei zile până la 41°C şi 42°C în estul țării, în timp ce în vestul Greciei sunt așteptate valori termice cuprinse între 38°C şi 39°C.
Valul de căldura s-ar putea manifesta și miercuri, cu temperaturi de până la 42°C în unele regiuni, dar se poate atenua în cursul zilei de joi, potrivit programelor furnizate de EMY.
În Atena, termometrele afișau, la ora 9:00 (6:00 GMT), temperatura de 30°C, aceasta urcând până la 38°C, cu valori maxime adeseori chiar mai mari în centrul orașului, unde multe zone sunt acoperite cu beton.
De asemenea, protecţia Civilă din Grecia a avertizat că riscul de incendii este foarte ridicat în unele părți ale regiunii din jurul Atenei, Attica, precum și în centrul țării și în Peninsula Peloponez, din sud.
Acropola Atenei este o capodoperă a Greciei Antice, care găzduiește în principal Partenonul, templul dedicat zeiței Atena, care datează din secolul al V-lea î. Hr.
Este cel mai vizitat monument al Greciei, atrăgând vizitatori din întreaga lume, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO, conform Pro TV.
