Grindeanu, noi critici la adresa lui Bolojan

Sorin Grindeanu, liderul PSD, îi trage frâna de mână premierului Ilie Bolojan. Grindeanu spune că deși e de acord că România are nevoie de măsuri de austeritate și de o recalibrare a cheltuielilor bugetare, țara noastră riscă să intre în criză dacă actualul guvern nu vine repede și cu soluții pentru creșterea veniturilor la buget odată ce măsurile de austeritate impuse temporar vor înceta.

E nevoie și de pachetul 3, cu măsuri pentru relansare economică. Trebuie să luăm măsuri ca să ne redresăm economic, dar dacă nu luăm  pachetul 3 de măsuri de relansare vom intra și în recesiune și va trebui să venim cu pachetul 4 și 5. Vă aduceți aminte de 2010, 2011, când a venit Băsescu cu acele măsuri? Cel mai grav a fost că am intrat în criză. Azi am primit o informare legată de programul Rabla. El stimulează programul de producție intern. Nu putem să venim noi tineri și frumoși„, a spus Grindeanu la Antena 1.

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că PSD susţine ca, în al doilea val de măsuri fiscale anunţat de Guvern, să fie reduse indemnizaţiile membrilor din conducerile companiilor de stat, să fie luate măsuri în ceea ce priveşte companiile care duc profiturile în afara României şi cumpără inclusiv materialele pentru birotică din alte ţări, să fie impozitaţi ”băieţii deştepţi din energie”, dar şi băncile care fac profituri mai mari în România decât în ţările lor de origine. ”Dacă noi ne atingem doar de cei care au venituri mici şi medii, dar de aceşti băieţi care fac profituri enorme în România, mai mari decât în ţara de unde provin, n-avem curaj, înseamnă că nu ne vor parteneri în această coaliţie”, spune el.

Sorin Grindeanu a afirmat că, dacă economia României va intra în recesiune, vor urma noi valuri de tăieri de cheltuieli. ”Trebuie să venim – şi asta am anunţat azi de la tribuna Parlamentului – trebuie să venim cu un program prin care să susţinem economia, fiindcă altfel vom fi nevoiţi să facem şi mai multe tăieri, fiindcă vom intra în această recesiune”, a declarat Grindeanu, luni seară, în exclusivitate la România Tv.

El a arătat că PSD susţine ca al doilea val de măsuri fiscale anunţate de Guvern să includă decizii care să afecteze membrii conducerilor companiilor de stat, firmele private care nu raportează profit, băncile care în România înregistrează profituri mult mai mari decât în ţările-mamă.

În ceea ce priveşte indemnizaţiile membrilor din Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat, Grindeanu a susţinut că ”nu trebuie să fie nici măcar jumătate din salariul preşedintelui o indemnizaţie de acest tip”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.