Șeful diplomației de la Budapesta a cerut ONU măsuri urgente pentru a preveni un război mondial!
Péter Szijjárt, ministrului Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, a subliniat în fața Forumului politic la nivel înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă că, atunci când organizația mondială și-a adoptat obiectivele în urmă cu câțiva ani, nu exista o situație de urgență asemănătoare unui război mondial.
Într-un comunicat de presă la New York, Péter Szijjárto a subliniat că ONU trebuie să-și regândească obiectivele și să ia măsuri urgente pentru a preveni un război mondial.
„Omenirea se confruntă în prezent cu amenințarea gravă a unui al treilea război mondial și, prin urmare, este extrem de important ca ONU să prevină acest lucru, iar pentru aceasta ar trebui să orientăm războiul din Ucraina către o soluție”, a declarat miercuri, la New York, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, Péter Szijjártó.
Ministrul apreciază îmbunătățirile pe care organizația mondială le-a făcut în anumite domenii ale dezvoltării, ca parte a planului de acțiune al Dezvoltării Durabile (ODD), însă, în același timp, acesta subliniază importanța de a lua măsuri noi pentru prevenirea unui nou război mondial.
„Este frumos să apreciem cine a făcut ce în ultimii ani în anumite domenii ale dezvoltării economice, sau în dezvoltarea educației și a sănătății, sau în creșterea accesului la apă potabilă curată în lume, toate acestea sunt lucruri importante de luat în considerare, dar adevărul este că ONU are acum sarcina de a preveni amenințarea izbucnirii celui de-al Treilea Război Mondial, în legătură cu cea de-a 80-a aniversare”, a spus Szijjártó, potrivit MTI.
Ministrul ungar a avertizat că „dacă nu reușim să gestionăm aceste riscuri și crize de securitate în diferite părți ale lumii, de exemplu, dacă nu reușim să orientăm războiul din Ucraina, care a avut loc din vecinătatea noastră, în direcția păcii, atunci lumea va trebui să se confrunte cu un pericol foarte serios, un al Treilea Război Mondial”.
Szijjártó Péter a subliniat că ONU trebuie acum să stabilească o prioritate clară între sarcini, deoarece, în mijlocul amenințării unui război mondial, obiectivele de dezvoltare stabilite anterior nu pot fi implementate.