Câți spectatori vor asista, pe Arena Națională, la returul FCSB – Shkendija!

FCSB – Shkendija, meci din manşa a doua a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor, este programat, de miercuri, de la ora 20:30, pe Arena Națională. În prima manşă, nord-macedonenii s-au impus cu 1-0.

Organizatorii estimează în jur de 30.000 de spectatori la meciul care va decide dacă FCSB va obţine calificarea în turul al treilea preliminar din Champions League, lucru echivalent cu asigurarea prezenţei în grupa principală din Conference League. Shkendija a câştigat prima manţă cu 1-0.

Pe de altă parte, pentru derby-ul Dinamo – FCSB, din etapa a 4-a, sunt vândute până acum doar 10.000 de bilete,  în care sunt incluse și abonamentele fanilor alb-roşii. Cei mai mulți fani în actualul sezon au fost la FCSB – CFR 2-1, în Supercupa României, disputată pe 5 iulie, pe stadionul Steaua, atunci când în tribune s-au aflat 20.133 de oameni.

Florin Tănase (30 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, a primit o suspendare drastică din partea UEFA pentru cartonașul roșu pe care l-a încasat în Macedonia de Nord, la meciul cu Shkendija din deplasare, pierdut, scor 0-1, în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor. Acesta a primit trei etape de suspendare, astfel că va rata returul cu Shkendija, precum și următoarea dublă manșă din Liga Campionilor sau Europa League.

Primul 11 pregătit de FCSB la returul cu Shkendija: Târnovanu – Val. Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Cisotti, Oct. Popescu – Bîrligea.

Totuşi, Gigi Becali amenință cu banca de rezerve doi dintre titularii obișnuiți, Mihai Popescu și Adrian Șut.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.