Populația rezidentă în România, în cădere liberă! Suntem tot mai puțini de la an la an!
Populația rezidentă în România a scăzut cu 31.545 de persoane, la 1 ianuarie 2025, față de începutul anului anterior, până la 19.036.031 de locuitori, în timp de fenomenul de îmbătrânire continuă să se accentueze, cu un raport de 130 de persoane vârstnice la o sută de tineri sub 15 ani, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri.
Conform statisticii oficiale, principala cauză a scăderii numărului de locuitori l-a reprezentat sporul natural negativ (diferența dintre numărul născuților-vii și al decedaților), de minus 101.800 de persoane.
La 1 ianuarie 2025, populația rezidentă din mediul urban a fost de 9,768 milioane de persoane, în scădere cu 1,3% față de aceeași perioadă din 2024.
De asemenea, populația feminină înregistrată în intervalul analizat era de 9,777 milioane de persoane, în scădere cu 0,2% față de perioada de referință.
Datele INS relevă faptul că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, ponderea populației vârstnice (de 65 ani și peste) continuându-și trendul de creștere. Astfel, comparativ cu 1 ianuarie 2024, s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale (de la 20% la 20,3%, la 1 ianuarie 2025).
În același timp, raportul de dependență demografică a stagnat la 56,1 de persoane tinere și vârstnice la o sută de persoane adulte, la începutul acestui an.
Referitor la soldul migrației internaționale, la nivelul anului 2024, acesta a fost unul pozitiv, numărul imigranților depășind numărul emigranților cu 58.800 de persoane.
„România a continuat să fie o țară de imigrare. Cu toate acestea, soldul migrației internaționale, în scădere fată de anii precedenți, nu a reușit să compenseze sporul natural negativ (-102 mii persoane). Drept urmare, la 1 ianuarie 2025, populația rezidentă a României a fost în scădere față de aceeași dată a anului anterior”, precizează INS.
