Revigorarea mediului rural și a satului românesc, o prioritate pentru eurodeputatul Maria Grapini

Europarlamentarul Maria Grapini, membru în comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală din PE, a vorbit, recent, în emisiunea „Be EU”, moderată de Sabina Iosub, despre importanța strategiei pentru revigorarea mediului rural, a satului românesc.

Eurodeputatul Grapini a precizat că, din luna decembrie a acestui an, va intra în vigoare și regulamentul privind indicațiile geografice pentru produsele artizanale, regulament pe care Maria Grapini l-a susținut vehement, în precedentul mandat.

“Din decembrie, Regulamentul intră în vigoare și știm că uneori durează doi sau trei ani pentru ca statele membre să-l pună în aplicare! Astfel, produsele noastre artizanale, fie că vorbim de ceramică, de ie sau de oricare alt produs artizanal, nu vor mai putea fi contrafăcute!”, a punctat eurodeputatul S&D, care a mai spus că va fi ”o luptă foarte mare” pentru a nu amesteca bugetul privind Politica Agricolă Comună cu cel pentru coeziune.

Astfel, susține Maria Grapini, va exista o linie bugetară pentru acțiunile non-agricole care vor duce la revigorarea satului românesc. Potrivit acesteia, revigorarea acestuia nu se poate face doar pe o măsură unilaterală și, ca atare, eurodeputatul român a salutat faptul că a fost votată această strategie de dezvoltare, care conține, așa cum se spunea și în “Raportul Letta”, a cincea libertate, și anume, aceea de a rămâne în mediul rural.

“Evident că aici trebuie să oferim o motivație… de ce ar rămâne sau s-ar duce un tânăr în mediul rural? Și atunci, noi, în PE, am spus că bugetele pe care le avem pentru coeziune trebuie să conțină bani pentru infrastructură de acces (trebuie să ajungi în acea zonă – comună, sat, poate îndepărtat, în zona montană!), asistență medicală, educație. Să fie oferite condiții ca și în mediul urban!”, a mai spus europarlamentarul Grapini.

Mai mult, Maria Grapini a reiterat necesitatea susținerii producției meșteșugărești, a artizanatului, dar și a pensiunilor din mediul rural, care conservă tradițiile și valorile.

De asemenea, europarlamentarul S&D a reamintit că, după ce, în luna septembrie, vor fi reluate ședințele Parlamentului European, va fi dezbătut un important Raport în cadrul căruia se va vota Bugetul pe anul 2026, buget din care micii meșteșugari, producători, pot accesa fonduri importante.

Pentru micii fermieri, Maria Grapini a propus în bugetul pentru anul viitor să se dubleze la 5000 de euro subvenția, care era până acum de 2500 de euro.

“Nu sunt sume foarte mari, dar sunt sume care pot veni, linear, în fiecare an. Eu sunt foarte bucuroasă că proiectul meu pilot pentru meșteșugari a fost aprobat de Comisia Europeană, chiar cu rating “AAA” și avem acum un fond dedicat meșteșugurilor.

Și aș face apel și la noul ministru al Economiei, să urgenteze legea meșteșugarilor, pentru că acum este un vid legislative, fiind retrasă legea pe care eu o propusesem când am fost ministru, și acum nimeni nu mai poate da certificate de meșteșugar celor din România. Eu am propus ca, până se merge pe procedura legislativă, Ministerul Economiei să delege competență fie Camerelor de Comerț, fie Direcțiilor de Cultură ale Consiliilor Județene, ca acești meșteșugari să aibă posibilitatea să prezinte certificatul!”, a conchis Maria Grapini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.