Procurorii DIICOT cer arest preventiv pentru Alexandru Bălan spionul reținut pentru trădare!

Procurorii DIICOT cer arest preventiv pentru Alexandru Bălan spionul reținut pentru trădare după ce ar fi încercat să transmită informații clasificate. O decizie în acest sens va fi luată de judecătorii Curții de Apel București. Bărbatul în vârstă de 47 de ani are dublă cetățenie moldovenească și română.

„La data de 9 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 47 de ani, cu dublă cetățenie moldovenească și română, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la trădare prin transmitere de informații secrete de stat, în forma continuată. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile”, au transmis, miercuri, reprezentanții DIICOT.

Dosarul a fost deja înregistrat la Curtea de Apel, procesul fiind programat să înceapă la ora 14:00.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Ancheta, desfășurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informații din România, Ungaria și Cehia, precum și de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia și Republica Moldova. Acțiunea s-a desfășurat cu suportul Jandarmeriei Române. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.