Hidroelectrica va majora prețurile energiei electrice furnizate clienților!

Hidroelectrica a început să îşi anunţe clienţii că va majora preţurile energiei electrice furnizate începând cu luna octombrie, pe fondul creşterii tarifelor de transport de către Transelectrica.

Hidroelectrica a început să îşi anunţe clienţii că va majora preţurile energiei electrice furnizate începând cu luna octombrie, pe fondul creşterii tarifelor de transport de către Transelectrica, informează Mediafax.

Imediat după ridicarea plafonării foarte mulți români au migrat către Hidroelectrica, fiind furnizorul care asigura unul dintre cele mai mici prețuri din piață. În urma acestei scumpiri este posibil ca prețurile la Hidroelectrica să fie mai mari decât la alte companii de electricitate.  „Vă aducem la cunoştinţă că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A.. Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creştere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a preţului final facturat pe care îl veţi plăti pentru energia electrică consumată”, anunță Hidroelectrica.

Potrivit anunţului Hidroelectrica, noul tarif va fi reflectat pe facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aplicabil pentru consumul de energie începând cu luna septembrie 2025, inclusiv.

În prezent, tariful Hidroelectrica variază în funcție de perioada contractuală și de zona de distribuție, dar pentru consumatorii casnici, prețurile au fost liberalizate de la 1 iulie 2025, ajungând între 1,03 și 1,12 lei/kWh.

Hidroelectrica preciza anterior că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice. Prețurile ofertate către clientul casnic se situează între 1,06 – 1,14 lei/kWh inclusiv cota de TVA de 21%. ”În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul că nu a anunțat, nu a intenționat și nici nu ia în considerare vreo majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice. Compania își menține angajamentul de a avea o ofertă corectă și competitivă pentru clienții săi și reafirmă că nu are în vedere vreo modificare unilaterală a prețurilor pentru contractele existente”, transmite compania. Prețurile ofertate către clientul casnic se situează între 1,06 – 1,14 lei/kWh inclusiv cota de TVA de 21%, în funcție de tarifele reglementate ale fiecărui loc de consum din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.