Românii care accesează credite de nevoi personale ar putea beneficia de protecție suplimentară din partea statului!

Românii care accesează credite de nevoi personale ar putea beneficia de protecție suplimentară printr-un proiect de lege pregătit de Ministerul Economiei. Inițiativa transpune o directivă europeană și introduce reguli menite să reducă riscurile supraîndatorării și să ofere mai mult control românilor asupra creditelor lor.

Românii care iau credit de nevoi personale vor fi mult mai protejați. Un nou proiect de lege, ce se află în dezbatere publică, promite să aducă mai multă transparență și siguranță pentru aceștia. Măsurile, care transpun o directivă a Uniunii Europene, vizează responsabilizarea instituțiilor financiare și protejarea consumatorilor de practici agresive sau clauze neclare.

Una dintre cele mai importante modificări privind creditul de nevoi personale este introducerea unui „drept de răzgândire”.

Concret, persoanele care încheie un contract de credit de nevoi personale vor avea la dispoziție 14 zile calendaristice pentru a-l anula, fără a fi nevoite să invoce un motiv și fără a suporta penalități sau comisioane. Singura obligație a consumatorului va fi să returneze suma de bani împrumutată.

Pe lângă dreptul de a renunța, legea pune un accent puternic pe prevenirea supraîndatorării. Băncile și IFN-urile vor avea obligația legală de a evalua riguros situația financiară a fiecărui client pentru a se asigura că împrumutul este sustenabil. Mai mult, se introduce o limită clară a gradului de îndatorare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.