Eurodeputatul Maria Grapini a făcut parte din delegația PE în Vietnam: “Schimburile comerciale cu UE sunt în creștere. Sunt impresionante dezvoltarea din ultimii ani și ambițiile de viitor ale acestei țări!”
Europarlamentarul S&D, Maria Grapini, a efectuat, în cadrul delegației comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din PE, unde deține funcția de vicepreședinte, o vizită, în perioada 28-30 octombrie, în Vietnam. Delegația IMCO a purtat, în acest sens, discuții pe o serie de teme de mare relevanță pentru activitatea Comisiei. Vizita s-a concentrat pe comerțul electronic, siguranța produselor, digitalizare, vamă, supravegherea pieței și protecția consumatorilor.
Potrivit eurodeputatului Grapini, delegația PE a avut întâlniri importante cu Excelența Sa Doamna Ambasador al României, Cristina Romilă, Excelența Sa Ambasadorul UE în Vietnam, Julien Guerrier, cu conducerea Adunării Naționale a Vietnamului, cu conducerea Vămilor, cu conducerile Asociației pentru Protecția Consumatorilor, Camerei de Comerț, a Portului Ho Chi Minh și a Hub-ului de inovatie.
“În calitate de vicepreședintă a comisiei pentru piața interna și protectia consumatorilor, dar și Raportor pe noul Regulament Vamal, am fost interesată de funcționarea vămilor, metodele de control și identificarea fraudelor.
Răspunsurile oficialilor vietnamezi au fost concrete: au probleme cu e-commerce, cu traficul de droguri, dar au realizat și lucruri bune, precum managementul riscului și digitalizarea, în curs. Îmbucurător este faptul că schimburile comerciale cu UE sunt în creștere.
Concluzie: Vietnam este o țară în curs de dezvoltare, cu multe oportunități
Are creștere economică în fiecare an, este exportatoare de orez, cafea și alte produse agricole si are o industrie manufacturieră semnificativă, prin internalizarea companiilor din Europa! Sigur, au multe lucruri comuniste, dar este impresionantă dezvoltarea din ultimii ani și ambițiile de viitor!”, a punctat, la finalul vizitei, eurodeputatul Maria Grapini.
De menționat faptul că delegația PE a călătorit la Hanoi, capitala Vietnamului, și la Ho Chi Minh City (Saigon), principalul centru economic al țării. Misiunea PE a oferit, de altfel, oportunitatea de a discuta cele mai bune practici, de a împărtăși experiențe și de a consolida cooperarea în domenii legate de piața internă și drepturile consumatorilor.
Prin intermediul acestei vizite, membrii IMCO și-au propus să încurajeze un dialog constructiv și să promoveze o colaborare mai strânsă între Uniunea Europeană și Vietnam, pe teme care contribuie la piețe echitabile, sigure și competitive.






