Melania Trump, apel pentru reducerea tensiunilor privind protestele din Minneapolis
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a făcut marți un apel la unitate națională în contextul protestelor violente declanșate după uciderea a doi cetățeni americani de către forțele federale de ordine.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat postului Fox News, una dintre rarele apariții publice ale Melaniei Trump în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump.
„Trebuie să fim uniți. Fac apel la unitate. Știu că soțul meu, președintele, a avut ieri o discuție foarte bună cu guvernatorul și primarul, iar ei colaborează pentru a asigura pacea și a evita revoltele”, a spus Prima Doamnă.
Melania Trump s-a pronunțat împotriva violenței și a cerut protestatarilor să manifeste pașnic: „Sunt împotriva violenței. Dacă protestați, faceți-o în pace.”
Intervenția sa are loc pe fundalul tensiunilor politice tot mai puternice din SUA, după uciderea lui Alex Pretti de către agenți federali, un incident care a stârnit reacții critice nu doar din partea opoziției, ci și a unor susținători tradiționali ai președintelui, inclusiv din rândul Congresului și al asociațiilor conservatoare.
