Selecționerul Mircea Lucescu, externat luni!

Mircea Lucescu a fost externat luni din Spitalul Universitar din București, după ce a fost spitalizat preț de o săptămână. Conform Gsp.ro, reputatul antrenor a fost preluat luni în jurul prânzului de șoferul personal.

Sursa citată spune că Il Luce ar avea unele bătăi de cap cu probleme cardiace, plus o gripă serioasă care a avut unele complicații. Vizitele la medic nu se vor încheia însă pentru selecționerul României. De altfel, Răzvan Burleanu (președintele FRF) a spus că antrenorul va pleca în următoarea perioadă în străinătate pentru un set de analize suplimentare.

„În perioada imediat următoare, domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un al doilea control medical, astfel încât undeva în jurul datei de 20 februarie să putem să știm exact care este situația medicală”, a transmis Răzvan Burleanu.

Antrenorul primei reprezentative a fost internat de urgență într-un spital din Bucureşti pe 23 ianuarie, după ce s-a ales cu o gripă severă. Anterior, „Il Luce” a transmis prin angajatorul său, Federația Română de Fotbal (FRF), că „este bine” și că s-a exagerat foarte mult legat în legătură cu starea lui de sănătate.

Tehnicianul în vârstă de 80 de ani urmează să efectueze în zilele următoare un examen amănunțit la o clinică din Belgia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.