Totul despre structura anului școlar 2026-2027!
Ministerul Educației a anunțat forma finală a proiectului privind structura anului școlar 2026 – 2027. Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Anul școlar 2026 – 2027 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri, a anunțat Ministerul Educației.
” Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027.
Săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București va fi planificată în perioada 15 februarie – 7 martie 2027. Până la data de 1 aprilie 2026 fiecare unitate de învățământ va comunica elevilor și părinților săptămâna de vacanță aleasă la nivel de județ.
Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027”, a anunțat Ministerul Educației.
Reprezentanții Ministrului Educației precizează ”referitor la propunerile de începere a anului școlar în 15 septembrie, cu încheierea acestuia în 15 iunie, respectiv de eliminare/comasare a Programelor Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” că eliminarea acestor programe nu ar fi generat reducerea numărului de săptămâni de cursuri, cele două programe fiind cuprinse în numărul total al acestora”.
