Parteneriat Strategic pentru Modernizarea Dialogului Social și Anticiparea Nevoilor de Competențe

Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, în calitate de Lider de proiect, împreună cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în calitate de Partener, anunță lansarea proiectului „Parteneriat Strategic pentru Modernizarea Dialogului Social și Anticiparea Nevoilor de Competențe”, cod SMIS 349652.

Valoarea totală a proiectului este de 2.480.732,91 lei, iar activitățile se desfășoară pe o perioadă de 15 luni, începând cu data de 01 martie 2026 și finalizându-se la 31 mai 2027. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.

Dialogul social din sectorul silvic se desfășoară într-un mediu în care cerințele pieței muncii evoluează rapid, iar organizațiile sindicale și patronale sunt tot mai solicitate să își asume un rol activ nu doar în negocierile colective, ci și în anticiparea nevoilor de competențe și în sprijinirea membrilor lor în fața schimbărilor economice și tehnologice.

Proiectul răspunde acestei realități prin digitalizarea activității sindicale, modernizarea dialogului social, formare profesională certificată, campanii de informare și comunicare și consolidarea mecanismelor de dialog social sectorial – intervenții concepute să reducă decalajul de competențe, să întărească reprezentarea membrilor și să crească șansele de ocupare sustenabilă și de calitate în sectorul silvic.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de consolidarea capacității instituționale și operaționale a federațiilor sindicale și patronale, prin implementarea unui pachet integrat de măsuri care vizează digitalizarea activității, creșterea reprezentativității, furnizarea de noi servicii de sprijin pentru membri și desfășurarea de activități de formare profesională și de stimulare a dialogului social și a negocierilor colective.

“Știm foarte bine cu toți că este o perioadă dificilă, cu multe schimbări în legislație, trebuie să punem în aplicare HG privind reorganizarea Romsilva. Sperăm ca nimeni, din personalul silvic, să nu sufere în urma acestei reorganizări. Acest parteneriat cu Federația Silva este o investiție în oameni, în profesionalizare și în capacitatea noastră de a răspunde mai bine schimbărilor de pe piața muncii. Și Romsilva are un rol activ în implementarea proiectului, în activitățile de mentorat și coaching, în dezvoltarea instrumentelor de analiză și descrierea competențelor în susținerea programelor de formare precum și campaniile și conferințele de promovare. Dincolo de obligațiile administrative și financiare asumate, participarea noastră confirmă angajamentul Romsilva pentru un angajament modern, profesionist și orientat spre rezultate în beneficiul angajaților și al întregulului sistem silvic!”, a punctat directorul general al Romsilva, Jean Vișan.

Proiectul are acoperire națională, vizând atât Regiunea București-Ilfov, cât și regiunile mai puțin dezvoltate, și se adresează unui grup țintă de 50 de membri și specialiști ai celor două organizații partenere, toți urmând să finalizeze activitățile de formare cu certificat recunoscut. Totodată, cele două entități partenere vor beneficia de sprijin direct pentru consolidarea capacității lor în domeniul dialogului social și al activităților specifice pieței muncii.

Prin adaptarea organizațiilor sindicale și patronale la realitățile pieței muncii și prin promovarea unui dialog social modern, echitabil și bine fundamentat, inițiativa contribuie la construirea unui sector silvic mai rezilient și mai bine reprezentat în raport cu provocările tranziției digitale și ale economiei verzi.

Fondul Social European Plus (FSE+) este principalul instrument al Uniunii Europene pentru investiții în oameni și sprijinirea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale.

Pentru perioada 2021-2027, FSE+ beneficiază de un buget de 142,7 miliarde de euro și va continua să aducă o contribuție importantă la politicile Uniunii Europene în domeniul social, al ocupării forței de muncă, al educației și al competențelor, inclusiv în ceea ce privește reformele structurale relevante.

Pentru mai multe detalii despre Fondul Social European Plus, vă invităm să accesați: https://european-social-fund-plus.ec.europa.eu/ro/ce-este-fse.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.