Erdogan înăsprește legile pentru deținerea armelor de foc, după atacurile armate din școli!
După cele două atacuri armate șocante care au lovit unități de învățământ din Turcia și au provocat moartea mai multor elevi și a unui profesor, președintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat luni un pachet de măsuri drastice.
În centrul noilor reguli se află restricționarea accesului la arme de foc și intensificarea supravegherii online, într-o încercare de a preveni repetarea unor astfel de tragedii, scrie Reuters.
Cel mai grav incident s-a petrecut miercuri, în regiunea Kahramanmaraș din sudul țării, unde un adolescent în vârstă de 14 ani a deschis focul într-o școală. În urma atacului, opt copii cu vârste de 10 și 11 ani și un profesor și-au pierdut viața.
Autoritățile au transmis că atacatorul, care a murit, reușise să achiziționeze cinci arme de foc. De asemenea, s-a aflat că acesta era fiul unui fost ofițer de poliție, care între timp a fost arestat.
Acest episod a provocat un val de emoție și revoltă în întreaga țară, readucând în prim-plan problema accesului la arme și a responsabilității părinților sau a tutorilor.
Tragedia din Kahramanmaraș a fost precedată de un alt atac armat, produs marți în regiunea Șanliurfa, în sud-vestul Turciei.
În acest caz, un fost elev a intrat într-un liceu și a deschis focul, înainte de a se sinucide în momentul în care poliția a ajuns la fața locului.
Succesiunea rapidă a celor două atacuri a amplificat presiunea asupra autorităților de la Ankara pentru a interveni urgent.
În urma unei reuniuni cu membrii guvernului, președintele turc a anunțat că legislația privind deținerea armelor va fi înăsprită.
„Vom implementa noi reguli legale pentru a limita deţinerea de arme”, a declarat Erdogan.
Potrivit anunțului, sancțiunile vor fi majorate pentru proprietarii care nu își păstrează armele în condiții de siguranță, mai ales în situațiile în care minorii pot avea acces la ele.
Măsura vine pe fondul informațiilor potrivit cărora adolescentul implicat în atacul din Kahramanmaraș a avut acces la mai multe arme de foc.
