Val de atacuri teroriste în Israel
O serie de atacuri teroriste a avut loc în Israel, chiar în timpul vizitei de stat a președintelui Klaus Iohannis.
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 11 au fost rănite în trei atentate comise în trei orașe, inclusiv în Ierusalim, informează Romaniatv.net.
Bărbatul ucis într-unul din aceste atacuri este cetăţean american, în vreme ce printre răniți se află și o rusoaică. Primul atac a avut loc în portul Jaffa, unde un militant palestinian a înjunghiat un cetăţean israelian. Agresorul a fost împuşcat mortal de serviciile de securitate israeliene. În acelaşi atac au fost înjunghiate alte şase persoane, spitalizate cu răni moderate.
Un incident similar, soldat cu un rănit, a avut loc în centrul vechi al oraşului Ierusalim. Alte două persoane au fost rănite prin înjunghiere într-un orășel israelian.
Valul de atacuri coincide nu doar cu vizita lui Klaus Iohannis în israel, ci și cu a vicepreședintelui american, Joe Biden.