Liberalii nu renunță la varianta alegerilor în două tururi
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, la Piatra Neamţ, că liberalii nu şi-au pierdut speranța ca alegerile locale din acest an să se desfășoare în două tururi de scrutin.
„Din păcate, fiind un singur tur, oamenii trebuie să voteze ca şi cum ar vota în turul doi. Dacă vor să scape de PSD trebuie să voteze PNL ca singura soluţie. Nu ne-am pierdut speranţele pentru cele două tururi. Procedura este în curs şi nu voi mai face discuţii până nu vedem dacă ne încadrăm în termenele legislative”, a precizat Gorghiu.
„Miza lansării candidaţilor în Moldova este foarte importantă pentru PNL, de la miza mea personală de natură afectivă, fiind moldoveancă, şi vreau să văd că scăpăm de culoarea roşie şi sărăcia indusă de PSD. Dimensiunea pragmatică de lansare a candidaţilor foarte buni este de reducere a decalajelor dintre Moldova şi Ardeal. Obligaţia fiecărui partid este să îşi lanseze candidaţii în timp util şi cu programe, ceea ce se întâmplă pe scena politicii româneşti doar în curtea PNL. Oamenii pot critica şi îmbunătăţi aceste programe. Lansarea în ultima clipă a programelor şi a candidaţilor este o sfidare la adresa alegătorilor, fapt care se va întâmpla în România”, a declarat Alina Gorghiu, conform Agerpres.
Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au participa sâmbătă la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Neamţ pentru alegerile locale