Candidații la prezidențiale ”se calcă pe bătături”

Trei candidați la alegerile prezidențiale și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, vor fi prezenți duminică în județul Bihor, la 12 octombrie fiind sărbătorită Ziua Orașului Oradea, la 70 de ani de la eliberarea urbei, informează Agerpres.

Candidații aflați în Oradea sunt Klaus Iohannis (ACL), Teodor Meleșcanu (independent) și Kelemen Hunor (UDMR).

Încă din 8 octombrie, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan (lider PNL Oradea), a anunțat că l-a invitat pe Klaus Iohannis, copreședintele Alianței Creștin-Liberale (ACL), să participe în 12 octombrie la ceremonia militară și religioasă de depuneri de coroane de flori la Monumentul Ostașului Român, din Parcul 1 Decembrie.

Iohannis va fi însoțit de copreședintele ACL, Vasile Blaga, și de liderii ACL Gheorghe Falcă și Lucia Varga. După participarea la programul cu caracter oficial și militar din parc (între orele 12,30 — 13,00), liderul PNL se va întâlni cu reprezentanții celor mai mari companii din Oradea (13,30 — 14,15), cu liderii ACL Bihor (14,15 — 14,45), după care se va deplasa pentru întâlniri electorale în municipiul Beiuș (16,00 — 16,30) și în orașul Aleșd (de la ora 18,00).

Candidatul independent Teodor Meleșcanu, fost șef al SIE, va avea un program mai încărcat. De dimineață, înainte de ședința festivă (ce va începe la ora 11,00), Meleșcanu se va întâlni cu primarul Ilie Bolojan, după care va participa la ședința Consiliului Local din sala mare a Primăriei. Apoi, împreună cu celelalte oficialități, de la 12,30, Teodor Meleșcanu va fi prezent în Parcul 1 Decembrie. Va urma o întâlnire cu un grup de oameni de afaceri, după care, la ora 16,00, este programată o conferință de presă. Oaspetele va mai rămâne în mijlocul orădenilor și la alte activități artistice în cursul serii.

Potrivit unei informări a UDMR, duminică, și candidatul UDMR la Președinție, Kelemen Hunor, se va afla în vizită în județul Bihor, unde va participa, la ora 13,00, la festivitatea de inaugurare a muzeului înființat în partea aripii renovate a Castelul Zichy, din comuna Diosig.

Organizația PSD Bihor a anunțat, prin președintele filialei, Ioan Mang, că la aceleași festivități din Parcul 1 Decembrie — Oradea a fost invitat și va participa și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.

Începând din anul 1992, Oradea sărbătorește în fiecare an la 12 octombrie Ziua Orașului, dată ce marchează două evenimente majore din istoria sa: semnarea Declarației de Independență a Românilor din Transilvania și ziua eliberării orașului.

Festivitățile vor începe, duminică, la ora 11,00, în sala mare a Primăriei, cu ședința festivă a Consiliului Local. O oră mai târziu, manifestările se vor muta în Parcul 1 Decembrie, unde va avea loc un Te Deum, alocuțiuni ale oficialităților, recital al corului Traian Moșoiu, depuneri de coroane și defilarea detașamentului de onoare. Manifestările festive vor continua la Casa Memorială și statuia lui Aurel Lazăr.

Orădenii sunt invitați, după amiază, la un festival de muzică militară susținut de patru fanfare din țară, la Sala Sporturilor. Seara vor concerta în aer liber Maxim, Elena Gheorghe, Delia și 3 Sud Est.

Retragerea cu torțe a militarilor pe un traseu central din municipiu și focurile de artificii vor încheia Ziua Orașului, dar și Festivalul Toamna Orădeană, început în 3 octombrie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.