Seară de poezie la Accademia di Romania din Roma
Zece poeți din zece țări europene se vor întâlni luni seara, la Accademia di Romania, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, fiind invitați toți cei pasionați de poezie și care doresc să sărbătorească împreună latura poetică a Europei.
Toate poeziile vor fi citite în limba originală, în timp ce traducerea în limba italiană va fi proiectată simultan pe un ecran luminos, anunță Accademia di Romania într-un comunicat de presă, informează Agerpres.
Vor participa Sonja Harter pentru Austria, Anna Maria Petrova Ghiuselev pentru Bulgaria, Sarah Zuhta Lukanic pentru Croația, Nora Gomringer pentru Germania, Franco Buffoni pentru Italia, Tomasz Różycki pentru Polonia, Adrian Popescu pentru Romania, Michal Habaj pentru Slovacia, Andrés Catalán pentru Spania și Vanni Bianconi pentru Elveția. Evenimentul va fi moderat de Maria Ida Gaeta, iar serata va fi acompaniată și se va bucura de muzica interpretată de ansamblul Flauto Dolce (cu instrumente de epocă): Zoltan Majo — flaut, Maria Szabo — flaut, Noemi Miklos — clavecin și Mihaela Maxim — soprană.