Noua conducere a DGA, numită de Tobă
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, vineri, că ministrul Petre Tobă l-a împuternicit pe comisarul şef Alexandru Cătălin Ioniţă ca director la Direcţia Generală Anticorupţie, iar în funcţia de director adjunct pe Constantin Preoteasa.
Comisarul şef Alexandru Cătălin Ioniţă a ocupat până acum funcţia de director al Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE), iar Constantin Preoteasa pe cea de şef serviciu în cadrul instituţiei, precizează MAI.
Decizia luată vineri de ministrul Petre Tobă vine după ce, la începutul lunii martie, chestorul Jenică Arion, director al DGA, şi adjunctul acestuia, Radu Genu au cerut şi li s-a aprobat pensionarea.