Banca Transilvania și BRD, cele mai tranzacționate la Bursă

Titlurile Băncii Transilvania, Fondului Proprietatea și BRD au fost cele mai tranzacționate pe bursă, pe segmentul principal, în luna martie, potrivit datelor Bursei de Valori București (BVB).

Cu acțiunile Băncii Transilvania au fost realizate 8.313 de tranzacții, în valoare de peste 172.9 milioane lei, cu cele ale Fondului Proprietatea — 3.189 de tranzacții de peste 101,3 milioane de lei, și cu ale BRD — 1.960 de tranzacții de circa 59,4 milioane lei, informează Agerpres.

Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Romgaz și Electrica, cu 51,9 milioane lei, respectiv 43,1 milioane lei.

Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 177.749 de tranzacții de la începutul anului, în valoare de peste 1,72 miliarde lei, fiind 84 de societăți emitente și 39 de intermediari. Cu obligațiuni au fost realizate tranzacții de 124,7 milioane lei, valoarea medie zilnică fiind de 1,94 milioane lei. De asemenea, au fost realizate 83.272 de tranzacții cu certificate de 135,7 milioane lei.

Pe sistemul alternativ de tranzacționare, în primele 64 de ședințe, au avut loc 13.142 de tranzacții cu acțiuni în valoare de peste 72,4 milioane lei, aici existând 305 societăți emitente și 33 de intermediari. Cele mai tranzacționate, în luna martie, au fost Napochim Imobiliare Cluj-Napoca (6,18 milioane lei), Transcom București (4,87 milioane lei) și Deutsche Bank (2,63 milioane lei).

În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 275.038 tranzacții, în valoare de peste două miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacționată a fost de circa 32,1 milioane lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.