Ludovic Orban nu scapă de controlul judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, marți, plângerea depusă de Ludovic Orban prin care acesta contesta măsura controlului judiciar impusă de DNA, în dosarul în care este acuzat că a solicitat sprijin financiar unui om de afaceri în vederea susținerii candidaturii sale la funcția de primar general al Capitalei.

Orban a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, după ce, în martie, a contactat un om de afaceri solicitându-i sprijin financiar în campania electorală pentru alegerile locale.

Potrivit DNA, pe 1 martie, Ludovic Orban a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale.

„Ulterior, la 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Orban a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una — două săptămâni.

Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcției de conducere pe care Orban o deține în cadrul unui partid și a potențialului de intervenție a acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”, susțin procurorii.

De altfel, procurorii DNA i-au audiat marți, în calitate de martori, pe Sorin Oancea, acționar la postul B1 Tv, și pe Cozmin Gușă, acționar la Realitatea TV.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.