Băsescu, atac dur la adresa lui Kovesi
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi seară, referitor la nemulţumirea exprimată de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, în ceea ce priveşte lipsa de colaborare dintre instituţia pe care aceasta o conduce şi SIE, că şefa DNA ar face ”un joc care nu e nici al ţării, nici al dânsei”.
”Aici sunt două variante, doamna Kovesi ori nu ştie legea de funcţionare a SIE, ori a făcut un joc care nu e nici al ţării, nici al dânsei. Pentru ce să discreditezi un serviciu de spionaj? Un serviciu de spionaj se ocupă de cu totul altceva decât să privească lung după cei care eventual fac investiţii cu bani fraudaţi de prin România”, a declarat, marţi seară, la TVR, fostul şef al statului Traian Băsescu, relatează Romaniatv.net.
”Am văzut că doamna Kovesi este extrem de interesată de ce SIE nu-i dă nume de români care depun bani pe afară sau fac achiziţii, dar dânsa l-a avut în DNA pe Dinu Pescariu, l-a avut în DNA pe Claudiu Florică – aceştia doi au furat cel mai mult la Microsoft – i-a lăsat liberi. Nu le-a pus nici măcar o cauţiune de un leu, i-a făcut martori şi i-a lăsat cu zecile de milioane. Nu trebuia să-i caute SIE, i-a avut dânsa în DNA şi i-a lăsat şi cu banii şi cu avioanele şi cu casele şi cu tot ce au furat în dosarul Microsoft”, a spus Traian Băsescu.
Procurorul-şef Codruţa Kovesi a declarat, marţi, că în ultimii ani DNA nu a primit de la Serviciul de Informaţii Externe nicio sesizare, deşi sunt mulţi inculpaţi care îşi deschid conturi în străinătate sau cumpără proprietăţi în alte state, iar ofiţerii de informaţii nu au dat nicio informaţie despre aceste cazuri, calificând această situaţie ca inacceptabilă.
Serviciul Informaţii Externe precizează, în replică la acuzaţiile aduse de către procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, că nu monitorizează activităţile cetăţenilor români în străinătate, iar informaţiile obţinute de SIE nu pot constitui probe în instanţă întrucât sunt obţinute prin mijloace specifice, printre care activităţi de spionaj pe teritoriul altor state.