Monica Ghiurco, nominalizată din nou la șefia TVR
Monica Ghiurco a fost din nou nominalizată joi pentru conducerea Televiziunii Publice, după ce prima dată a fost respinsă de Parlament, deşi votul i-a fost favorabil în condiţii de cvorum.
Potrivit unui comunicat, la întâlnirea de astăzi au fost prezenţi toţi cei 13 membri ai Consiliului de administraţie. Propunerile pentru funcţia de PDG al TVR au fost Monica Ghiurco şi Irina Radu, iar rezultatul votului a fost de 7 voturi pentru Monica Ghiurco, 5 pentru Irina Radu. Un vot a fost anulat.
Recomandarea va fi din nou înaintată Parlamentului.
Candidatura Monicăi Ghiurco a fost respinsă pe 11 aprilie pentru că numărul senatorilor şi deputaţilor care au votat-o nu a depăşit jumătate din numărul total al parlamentarilor.
Procedura de numire a şefului TVR a fost însă atacata de PNL la Curtea Constituţională. Un răspuns este aşteptat pe 11 mai.
Consiliul de administraţie al TVR a mai hotărât joi mandatarea Monicăi Ghiurco în vederea reprezentării intereselor TVR în relaţia cu terţii şi cu salariaţii, respectiv asumarea sarcinilor şi atribuţiilor ce revin Directorului General astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 28 din Legea nr. 41/1994, cu excepţia plăţilor din alocaţii bugetare, precum şi a excepţiilor prevăzute de lege până la validarea noului PDG.