Percheziții la sediile Hexi Pharma, dar și acasă la Dan Condrea
Mai multe percheziţii au loc sâmbătă la clădiri care aparţin Hexi Pharma, dar şi acasă la patronul Dan Condrea.
Poliţiştii ridică documente şi probe şi din spitalele unde au fost găsite probe neconforme, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.
Pe 29 și 30 iunie 1999, împreună cu doi complici, dintre care unul și-a creat o identitate falsă, Miron Panaitescu „a folosit sistemul informatic al tranzacțiilor de valori”, după cum a constatat instanța. Nimeni nu a aflat vreodată de unde a avut Panaitescu 200 de milioane de lei ca să cumpere acțiunile prin care a păstruns în sistem. Presa vremii a speculat numele lui Sorin Ovidiu Vântu.
După fraudă, Panaitescu și complicii scot cei 2 milioane de dolari prin diverse societăți comerciale. Prada se transformă în cash și jumătate dispare pentru totdeauna. Miron Panaitescu este condamnat definitiv în 2003 la 11 ani de închisoare și e eliberat condiționat pe 24 aprilie 2007.
În octombrie 2010, sursele Gazetei îl identifică în grupul Hexi. „Miron s-a regăsit cu Dan Condrea, fostul său coleg de Medicină. Condrea avea nevoie de oameni care să știe manevrele cu banii și, mai ales, de oameni dispuși la orice”, spun colegii lui.
„Panaitescu e peste tot în sistem! E un hacker briliant”, spun colegii. Hexi e o un grup de companii în care banii apar, dispar și sentimentele se dizolvă.
Agenții de vânzări, tineri care-și schimbă mașinile ca pe Wall Street, sunt singurii „cărora li se rupe”.
Discret, Panaitescu se ocupă de aplicațiile pe fonduri europene. Așa vin utilajele pentru clinica Hexi Med, unde el figurează drept director.
Apoi se fondează Signum Service, care ia imediat contracte de arhivare cu spitalele. Brăila, Galați, „Marius Nasta” din București, Vaslui, Ilfov, Spitalul de copii Brașov și altele.
Alt personaj important al grupului este Flori Dinu, directorul general la Hexi Pharma.
„Inițial, Flori era un om care apărea din partea Hexi Pharma la licitații. Era frumoasă, atentă și insistentă comercial pe lângă oamenii din spitale”, povestește un om din piață.
Între timp, Flori Dinu devine „legătura vitală între Hexi, Ministerul Sănătății și spitale”, susține aceeași persoană.