Expoziția „Radu Florescu. Viaţa şi opera”
Centrul Național de Cercetare şi Documentare în Domeniul Muzeologiei „Radu Florescu” din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, în colaborare cu Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin organizează expoziția temporară „Radu Florescu (13.11.1931- 7.09. 2003). Viaţa şi opera”. Vernisajul va avea loc vineri, 20 mai 2016, începând cu ora 12:00, la sediul muzeului din Drobeta-Turnu Severin, în pavilionul multifuncțional din Strada Independenței, nr. 2. Alături de gazde vor prezenta expoziția domnii prof. dr. Ioan Opriș și prof. dr. Constantin Petolescu în prezența unor distinși specialiști și invitați.
Legați direct de cercetările din zona Severinului, Grigore Florescu (1892-1960) și fiul său, Radu Florescu, au servit arheologia severineană contribuind la dezvoltarea prestigiosului muzeu din Drobeta-Turnul Severin.
Expoziția omagiază activitatea științifică și culturală a lui Radu Florescu, care a jucat un rol important în afirmarea și promovarea arheologiei din România. Arheolog, istoric de artă, profesor şi muzeolog, Radu Florescu reprezintă una dintre personalităţile marcante ale culturii noastre contemporane, aducând contribuţii importante, de-a lungul carierei sale, la dezvoltarea cercetării arheologice, muzeologiei, conservării, restaurării şi valorificării patrimoniului cultural.
Radu Florescu a ocupat poziţii importante în instituţii de profil pe care le-a condus cu energie, viziune şi mult devotament: primul preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, preşedinte al Comitetului Naţional ICOM după 1989, Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României. A fost autor a numeroase cărţi, studii, manuale, cursuri, albume, meritele sale ştiinţifice având o largă recunoaştere.
Proiectul expozițional a mai fost prezentat la Muzeul Național de Istorie a României în anul 2013 când a fost lansat și volumul “De vorbă cu Radu Florescu. Amintiri și evocări”, și în 2015 la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”.