Atentate la Bagdad. 44 de morți și 90 de răniți!

Două atentate cu bombă au fost comise marți la Bagdad provocând moartea a cel puțin 40 de persoane și rănirea altor circa 50, au informat surse medicale și din cadrul poliției.

Două atentate cu bombă au avut loc marți la Bagdad, dintre care unul comis de o femeie kamikaze, provocând moartea a cel puțin 44 de persoane și rănirea altor peste 90, au informat surse medicale și din cadrul poliției, relatează Reuters și DPA.

Un atentat sinucigaș comis într-o piață în districtul Al-Shaab din nordul capitalei a ucis 17 persoane și a rănit alte 28, în timp ce o mașină-capcană a explodat în cartierul Al-Rasheed provocând moartea a șase persoane și rănirea altor 21, au precizat sursele citate.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului de operațiuni din Bagdad a declarat pentru televiziunea de stat că a fost vorba de o acțiune coordonată, atacatorul din Al-Shaab detonându-și vesta explozivă în condițiile în care o altă bombă fusese deja amplasată într-o mașină-capcană, potrivit Agerpres.

Deocamdată atacurile nu au fost revendicate, însă gruparea jihadistă Stat Islamic a revendicat atentatele cu bombă comise în și în jurul capitalei irakiene săptămâna trecută, care s-au soldat cu moartea a circa 100 persoane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.