Percheziții DIICOT la clubul CFR Cluj

Poliția și procurorii DIICOT fac, joi dimineață, 20 de percheziţii la locaţii din Bucureşti și Cluj-Napoca. Acțiunea se desfășoară  la sesizarea din oficiu a DIICOT-ST CLUJ, cauză în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare de bani, în formă continuată.

Infracţiunea de delapidare se referă la posibila însuşire de bani (suma totală de 8.485.682 euro) din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA de către persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR CLUJ 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, care nu au calitatea de funcţionari publici, în interesul lor ori pentru alte persoane.

Faptele au fost comise prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) care au prestat servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de Club, provenind din cesiuni de creanţă suspecte.

Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA. Infracţiunea de evaziune fiscală se referă la evidenţierea în actele contabile ale SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de 8.485.682 euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.