Șapte ministere vor beneficia de creșteri salariale!
Șapte ministere vor beneficia de creșteri salariale conform proiectului Ordonanței privind salarizarea în sistemul public, însă 57 de instituții asimilate administrației publice centrale nu vor beneficia de aceste majorări, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.
„Este vorba despre șapte ministere care au fost practic uitate, nu au avut negocieri speciale pentru a negocia creșterea grilelor, cum ar fi Cultura, Comunicații, Transporturi, Tineret și Sport. Ministerul Muncii are și el o grilă uitată în timp. Sunt în total șapte ministere în această situație.Ministerul Economiei și-a rezolvat lucrurile puțin mai devreme. N-am vrea sa inducem ideea că fiecare ar trebui să se ducă ba în Parlament ba pe unde poate ca să își crească grilele ci să avem o abordare unitară la nivelul administrației”, a afirmat Pîslaru.
Potrivit acestuia, în urma dezbaterii publice, s-a constatat că în structura administrației publice centrale au apărut zeci de noi structuri asimilate, care nu au fost avute în vedere în reforma privind stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului.
Conform Notei de fundamentare, proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează, printre altele, eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare. În Administrația publică centrală — aparatul central eliminarea diferențelor de salarizare se va realiza prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflat în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.