Talibanii din Afganistan au un nou lider
Talibanii din Afganistan au anunţat că au un nou lider. Gruparea a confirmat, astfel, moartea fostului lider, mullahul Akhtar Mansour, ucis sâmbăta trecută într-un atac cu dronă al armatei Statelor Unite.
Deocamdată, se ştiu foarte puţine despre noul lider şi există o singură imagine cu el. Se crede că ar avea 55 de ani şi că a trăit toată viaţa în Afganistan.
Este unul dintre cei mai influenţi clerici radicali şi este responsabil pentru cele mai multe decrete religioase ale talibanilor. Potrivit ONU, a fost ministrul justiţiei bazate pe legea islamică Sharia, în timpul celor 5 ani de guvernare talibană, încheiată în 2001.
Potrivit analiştilor, noua conducere nu va schimba direcţia talibanilor, care în ultimii ani au refuzat orice negocieri de pace. Chiar astăzi, un kamikaze taliban şi-a detonat încărcătura explozivă în capitala Kabul. A ucis 11 oameni şi a rănit mai multe zeci, inclusiv copii.