Totul despre impozitul la legea dării în plată
Ministerul Finanţelor Publice vrea ca persoanele care apelează la Legea dării în plată să nu fie impozitate cu impozitul perceput în urma transferului de proprietate imobiliară, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă emis joi de MFP.
Măsura ar urma să se aplice o singură dată, la prima dare în plată, indiferent dacă creditul este garantat cu una sau mai multe proprietăţi imobiliare.
De această măsură ar urma să beneficieze orice persoană fizică care apelează pentru prima dată la darea în plată, urmând ca pentru orice dare în plată ulterioară să se plătească impozitul pe transferul proprietăţii imobiliare.
Potrivit aceluiaşi anunţ al MFP, persoanele care au fost deja executate silit şi care apelează la articolul 8(5) din Lege pentru a li se anula datoriile rămase nu vor mai trebui să achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice formă, după intrarea în vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia.
În prezent, persoanele fizice care au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligaţia plăţii impozitului aferent venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.