Ibrahimovic a semnat cu Manchester United!
Este oficial! Zlatan Ibrahimovic va evolua la Manchester United. Convins de Jose Mourinho, superstarul suedez va evolua la 34 de ani pentru prima oară în carieră în Premier League.
Zlatan Ibrahimovic, înger printre diavoli! La doar câteva zile de când a părăsit Euro 2016 fără victorie şi fără gol marcat şi şi-a anunţat retragerea de la naţionala Suediei, Ibrahimovic a semnat cu Manchester United!
Ultima dată la Paris Saint Germain, golgheterul suedez a fost atras de Jose Mourinho spre Premier League, campionat în care nu a evoluat niciodată până acum.
Interesant este ca Ibrahimovic a câştigat nu mai puţin de 13 titluri de campion în ultimii 14 ani, în timp ce United nu a mai cucerit titlul de la retragerea lui Sir Alex Ferguson, în 2013.