Fiul lui Iordănescu îi desființează pe „tricolori”

Alexandru Iordănescu, unul dintre fiii fostului selecţioner Anghel Iordănescu, a postat, luni, după finala Euro 2016, un mesaj în care îi atacă pe componenţii echipei naţionale a României, despre care spune că „abia aşteptau să părăsească Euro”.

România a fost eliminată după o înfrângere în faţa Albaniei (0-1), prima după 68 de ani, iar lumea fotbalistică a criticat în termeni duri prestaţia jucătorilor. Printre critici se numără şi unul dintre fiii lui Anghel Iordănescu, Alexandru, printr-un mesaj postat pe contul personal de Instagram, relatează Romaniatv.net.

„Ce paradox. Jucător cu milioane de euro în conturi şi zeci de trofee plânge ca un copil în urma unei accidentări stupide în finala campionatului european, în timp ce practicanţii nostri de fotbal abia aşteptau să iasă de la EURO, să ajungă prin barurile autohtone, disperaţi după alcool şi petreceri ieftine cu femei fără atitudine, care nu au realizat nimic şi, întinzându-le Dumnezeu o mână, ‘au reuşit’ să se ridice la un nivel mediocru, de unde se cred mari fotbalişti. #savinasampania #neabatutalbania”, a scris Alex Iordănescu pe Instagram.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.