
Președintele Germaniei, îngrozit de atentatul de la Munchen
Preşedintele german Joachim Gauck s-a declarat îngrozit vineri de “atacul sângeros” de la Munchen, relatează AFP, citată de news.ro.
Şase persoane au fost ucise vineri seară într-un atac armat la un restaurant McDonald’s dintr-un mall din Munchen. Poliţia îndeamnă locuitorii şi turiştii să rămână în case, să se adăpostească în clădiri şi să evite locurile publice, inclusiv autostrăzile. Cluburile din oraş vor fi închise vineri noapte.
Primăria a trimis alerte pe smartphone prin care le cere locuitorilor să rămână înăuntru.
Poliţia din Munchen caută trei atacatori înarmaţi, după atacul terorist. Autorităţile au declarat că nu există deocamdată indicii care să sugereze că este vorba de un “atac islamist”, relatează cotidianul german Sueddeutsche Zeitung citat de BBC News. Anterior, martori au declarat că unul dintre cei trei atacatori ar fi urlat “Sunt german”, iar un altul ar fi strigat “Străini nenorociţi” sau “Turci nenorociţi”.
Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun – metrouri, autobuze şi trolee – pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.
Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit pe reţelele de socializare acest atac.