Premierul Bavariei: Terorismul islamic a ajuns în Germania!
„Terorismul islamist a ajuns în Germania”, iar politicienii trebuie să abordeze temerile populaţiei germane în legătură cu securitatea şi imigraţia, a declarat Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria, citat de agenţia de ştiri Reuters.
În ultima săptămână, Germania a fost scena a patru atacuri, dintre care trei comise de solicitanţi de azil şi două revendicate de gruparea teroristă Stat Islamic. Peste un milion de refugiaţi au ajuns în Germania în ultimul an, mulţi dintre ei provenind din zone de conflict din Afganistan, Siria şi Irak.
Seehofer, unul dintre cei mai vocali critici ai politicilor privind refugiaţi implementate de Angela Merkel, este de părere că Guvernul ar trebui să revină asupra deciziei de a interzice deportarea imigranţilor infractori în zone de conflict. „Trebuie să reconsiderăm modul în care vom trata aceste persoane, în special dacă prin comportamentul lor încalcă legea sau dacă reprezintă un pericol,” a declarat Seehofer pentru cotidianul Muenchner Merkur.
Thomas Strobl, ministrul de Interne al landului Baden-Wuerttembuerg, a cerut de asemenea înăsprirea măsurilor privind imigranţii. „Numărul din ce în ce mai mare de imigranţi a coincis cu o creştere a numărului de infracţiuni comise de acest grup de persoane”, a declarat Strobl, care a adăugat că acest lucru nu ar trebui să aibă drept rezultat extinderea suspiciunilor asupra tuturor refugiaţilor.