Băsescu nu va fi trimis în judecată în cazul amenințării lui Firea!

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a remis joi un comunicat în care aduce lămuriri despre situaţia dosarului deschis pe numele lui Traian Băsescu, într-un caz în care era acuzat că ar fi ameninţat-o pe politicianul PSD Gabriela Firea.

Procurorul general Augustin Lazăr a infirmat soluția dată de un procuror de la Parchetul General privind trimiterea în judecată a fostului președinte Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare în legătură cu declarațiile date la adresa Gabrielei Firea.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe Traian Băsescu, șef al statului la acea dată, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În luarea de poziţie făcută publică joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţionează că „în urma controlului ierarhic de legalitate efectuat, s-a constatat lipsa unei anchete efective, care să respecte exigenţele în materia conţinutului rechizitoriului şi standardelor de claritate în prezentarea acuzării în instanţă. Ca urmare a infirmării soluţiei iniţiale dispuse de procurori, cercetările urmează a fi reluate de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru clarificarea acuzaţiilor penale, completarea materialului probator, în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei. Ulterior, se va efectua o nouă evaluare a întregului material probator, în raport şi de doctrina şi jurisprudenţa în materie, pentru a adopta o soluţie legală şi temeinică în cauză”.

Imediat după aflarea deciziei, Gabriela Firea s-a arătat dezamăgită de decizia Parchetului ÎCCJ. „Acum ce facem, luăm ancheta de la capăt şi mai aşteptăm încă doi ani? Sunt dezamăgită. Eu chiar am dorit o mediere, o retracatare a acelei părţi din declaraţie. Am stat al dispoziţia Justiţiei chiar însărcinată. Am fost la parchet în luna a 7-a de sarcină, chiar a fost o traumă”, a spus actualul primar al Capitalei, pentru Adevărul.

Procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, pentru două acte de ameninţare. Soluţia a fost confirmată şi de şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Camelia Sutiman însă a fost fost infirmată de Procurorul General al României, Augustin Lazăr. Mandatul de şef de secţie al Cameliei Sutiman a expirat vineri, aceasta confirmând rechizitoriul înainte de încetarea mandatului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.