Muzeul de Istorie Suceava, redeschis!
Muzeul de Istorie din Suceava a fost redeschis, duminică, după finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare în valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Tot duminică a fost redeschisă și Cetatea de scaun, care a fost, de asemenea, reabilitată și restaurată printr-un proiect în valoare de aproximativ 17 milioane de euro. Ambele proiecte au beneficiat de fonduri europene.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat la festivitatea de deschidere că, în ultimii ani, clădirea a suferit un amplu proces de consolidare, modernizare și dotare, suprafața acesteia mărindu-se de la 3.200 de metri pătrați la 7.300, informează Agerpres.
Flutur a reamintit că această clădire a fost construită între anii 1901-1903 și a avut ca destinație inițială Căpitănia și sediul de Poștă, între anii 1918—1968 a fost sediul Prefecturii, iar din 1968 a găzduit Muzeul Bucovinei.
El a arătat că proiectul de modernizare a muzeului a fost inițiat în primul său mandat, în 2009, și a fost continuat de fosta conducere a CJ Suceava din perioada 2012-2016.
Ziua deschiderii Muzeului de Istorie a coincis cu cea a lansării proiectului Luna Diasporei, ce face parte din programul anual ”Hai în Bucovina!”.
Referindu-se la proiectul Luna Diasporei, Flutur a spus că, la Suceava, este prevăzută în cursul săptămânii viitoare o întâlnire a reprezentanților comunităților de români din afara granițelor cu cei ai Ministerului de Externe, ai Autorității Electorale Permanente, ai Ministerului Turismului, ai autorităților publice județene și ai unor instituții cu atribuții în domeniu.
Prezent la evenimentul de la Suceava, președintele Regiunii Schwaben, Jurgen Reichart, a remarcat caracterul regional, dar și național al muzeului bucovinean.
”Acest muzeu care se redeschide astăzi prezintă două aspecte, unul regional și unul național. Aspectul național se referă la întreaga istorie a României, a statului român, iar istoria regională se referă la realizările specifice acestei zone. Muzeul este un aspect foarte important al patriei respective. Poate că termenul patrie are o altă dimensiune, dar înseamnă foarte mult pentru locuitorii țării respective. Patria înseamnă locul în care putem să ne dezvoltăm și locul în care ne simțim cel mai bine. Muzeul nu înseamnă doar casele și documentele, de aceea tuturor celor care vizitează acest muzeu le urez să stabilească o legătură cu patria. Practic, muzeul reprezintă patria lor. Vă felicit pentru munca pe care ați depus-o și urez muzeului să aibă cât mai mulți vizitatori, care să stabilească o legătură cu patria lor și, prin intermediul acestui proiect, să vină cât mai mulți spre patria lor, spre sufletul lor”, a spus Reichert.