Guardiola vine la București. Steaua-Manchester City!

Steaua București va înfrunta puternica echipă engleză Manchester City în faza play-off a Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate vineri, la sediul UEFA, de la Nyon (Elveția).

Steaua va juca primul meci pe teren propriu, pe 16 sau 17 august, iar returul la Manchester, pe 23 sau 24 august, informează Agerpres.

În cazul în care nu va reuși să treacă de City și să se califice în grupele Ligii Campionilor, vicecampioana României va evolua în grupele Europa League. Steaua nu a fost cap de serie la tragerea la sorți, iar Manchester City era cel mai valoros adversar din urna favoritelor.

Steaua a eliminat-o pe Sparta Praga în turul al treilea preliminar, după 1-1 în Cehia și 2-0 la București.

Manchester City, care a terminat pe locul patru în sezonul trecut din Premier League, este antrenată din această vară de celebrul tehnician spaniol Josep Guardiola.
Rezultatele tragerii la sorți pentru play-off-ul Ligii Campionilor: (16/17 august, respectiv 23/24 august)

Ruta campioanelor
Ludogoreț Razgrad (Bulgaria) — Viktoria Plzen (Cehia)
Celtic Glasgow (Scoția) — Hapoel Beer-Sheva (Israel)
FC Copenhaga (Danemarca) — APOEL Nicosia (Cipru)
Dundalk FC (Irlanda) — Legia Varșovia (Polonia)
Dinamo Zagreb (Croația) — Red Bull Salzburg (Austria)

Ruta noncampioanelor
Steaua — Manchester City (Anglia)
FC Porto (Portugalia) — AS Roma (Italia)
Ajax Amsterdam (Olanda) — Rostov (Rusia)
Young Boys Berna (Elveția) — Borussia Moenchengladbach (Germania)
Villarreal (Spania) — AS Monaco (Franța).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.