Un puști de 16 ani din Mureș a provocat un grav accident!
Un puşti de 16 ani din Mureş s-a urcat băut la volan şi a rămas cu maşina într-un stâlp de electricitate. Două persoane au ajuns la spital, în urma accidentului.
Un băiat de 16 ani din judeţul Mureş, care nu avea permis auto, a luat maşina părinţilor săi şi a provocat un accident pe o străduţă lăturalnică din localitatea natală. Adolescentul s-a oprit cu maşina într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.
Potrivit poliţiştilor, tânărul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Două dintre cele patru persoane aflate în maşină au fost duse la spital, printre acestea şi tânărul care a condus autoturismul.
Poliţia urmează să stabilească în ce împrejurări a ajuns tânărul în posesia maşinii şi dacă părinţii săi aveau cunoştinţă de faptul că băiatul de 16 ani va lua autoturismul din curte.
Vecinii spun că tânărul ar mai fi condus şi altă dată maşina părinţilor, fără acordul acestora.