Toader versus Popescu. Cine minte la Primăria Sectorului 2?
Primarul sectorului 2, Mugur Mihai Toader, continuă să manipuleze/mintă cu nonșalanță locuitorii sectorului 2. Într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 2 ( vedem, practic, că la sectorul 2 există (doar) un Birou de Presă al primarului, nu al Primăriei!), primarul Toader îi acuză pe viceprimarul Dan Cristian Popescu și pe unii consilieri locali că au respins, cu rea credință, „Ordinea de zi” a şedinţei Consiliului Local Sector 2 de joi, 18 august 2016.
În context, Toader susține, printre altele, că din cauza „ambițiilor” viceprimarului Popescu, au fost amânate proiecte foarte importante, printre care cel privind plata drepturilor persoanelor cu handicap. Concret, primarul Toader nu ezită să dezinformeze, uitând a preciza că niciuna dintre cele peste 200 de persoane cu handicap nu este în pericol de a nu-și primi sumele aferente. Marea problemă este, însă, generată de modul în care actualul edil al Capitalei și gașca sa de la Primăria Sectorului 2, cheltuie anual cele opt milioane de lei repartizate, pe bună dreptate, celor peste 200 de persoane cu handicap din cele patru centre sociale finanțate de Primărie.
De altfel, sunt convins că viceprimarul Popescu nu are nicio problemă cu creșterea sumei alocate fiecărei persoane cu dizabilități de la 3100 la 3700 de lei. Aceste persoane, ca toți locuitorii sectorului 2, merită respectul celor de la conducerea Primăriei de sector și nicio sumă alocată în interesul acestora nu este prea mare. Când, însă, sumele acestea sunt umflate, iar cheltuielile nejustificate, situația devine gravă, din simplul fapt că aceste sume nu ajung, în realitate, la persoanele cu dizabilități din aceste centre și la (ați ghicit!) cei care efectuează anumite servicii plătite de trei, patru ori mai scump.
Și atunci devine absolut normal să existe un audit foarte exact în această direcție, mai ales că există informații că o parte din cele opt milioane de lei alocate anual acestor persoane este, practic, devalizată!
De ce nu acceptă „marele filantrop” Toader un control riguros în această direcție? De altfel, putem să alocăm și câte o sută de milioane de lei vechi fiecărei persoane cu dizabilități din centrele de care vorbim dacă, însă, banii sunt sifonați de unii șmecheri, nu rezolvăm nimic. Mai ales că, susțin nu puțini, sumele alocate de Primăria Sectorului 2, nu se regăsesc în confortul/buna îngrijire a acestor 210 persoane!
Și, atunci, domnule Toader, cine minte și cine devalizează banii contribuabililor? Toader sau Popescu? Cine este iresponsabilul de serviciu?
Să sperăm că luni, la noua ședință ordinară, a Consiliului Local al Sectorului 2, primarului Toader îi va reveni mintea cea de pe urmă. Respectăm legalitatea și cheltuim cu grijă banii Primăriei sau continuăm să ne comportăm ca în „era Onțanu”? Din păcate pentru Toader, primarul Toader din 2016 nu este primarul Onțanu din 2012, cum nici viceprimarul Toader din 2012 nu este viceprimarul Popescu din 2016. Nu mai există un jupân și un yesmen în acest moment la Primăria Sectorului 2!
Concret, domnule Toader, în ce mod au pus în pericol viceprimarul Popescu și unii consilieri locali drepturile persoanelor cu handicap? Nu cumva totul se reduce la pericolul reprezentat de viceprimarul Popescu în a tăia aripile unor găști care atentează, nonșalant, la banii publici ai bugetului Primăriei Sectorului 2?
Se mai pune intrebarea cine minte? Minte primarul Toader deacea a si parasit sedinta ca un …a ignorat pe toti consilierii de buna credinta…foarte urit din partea lui…daca nu este instare sa conduca o primarie sa se lase …ne-am saturat de minciuni ontanesti… Felicitari viceprimarului!