Ce le-a promis Hrebenciuc prinţului Paul şi prinţesei Lia

Viorel Hrebenciuc şi alţi inculpaţi din dosarul retrocedărilor, acceptând promisiunea unor foloase materiale, le-au promis prinţului Paul şi prinţesei Lia că vor interveni pe lângă autorităţi pentru ca aceştia să obţină mai multe terenuri şi clădiri, potrivit unui document al DNA.

„Începând cu luna noiembrie 2013 şi până în prezent, numiţii Olari Aurel, Iacob Sorin Ioan, Mătăşel Ioan, Kadas Iosif, Bengescu Dan Costin, Janica Poenaru, Viorel Hrebenciuc, cu ajutorul altor persoane, acceptând promisiunea unor foloase materiale, direct sau indirect (ex. prin intermediul numitei Alina), le-au promis numiţilor Paul-Philippe al României şi soţiei sale, Lia a României, că vor interveni pe lângă funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, din Călăraşi, Suceava, Sinaia etc, cu atribuţii în domeniul retrocedărilor imobiliare sau al reconstituirii dreptului de proprietate, în scopul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora sau în scopul îndeplinirii unor acte contrare acestor îndatoriri (ex. obţinerea urgentă şi în mod ilegal a 39.885 hectare teren în Broşteni, jud. Suceava, a 50 ha + 3.165,87 de ha teren agricol la Mănăstirea, jud. Călăraşi şi a două imobile în Sinaia etc)”, se arată într-un document al anchetatorilor.

Începând cu anul 2013 şi până în prezent, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam acţionează în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino, se arată în documentul citat.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, „au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava.

Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi, miercuri seară, în dosarul retrocedărilor, nefiind puşi sub urmărire. Alina Carmen Ciocoiu este urmărită penal în dosar.

Iosif Kadas şi Dan Bengescu sunt arestaţi preventiv, iar Sorin Iacob şi Jenică Poenaru sunt arestaţi la domiciliu.

Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, DNA cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.