Iohannis nu crede în varianta ruperii UE!
Președintele Klaus Iohannis consideră că nu există un pericol real în ceea ce privește o posibilă „rupere” a Uniunii Europene (UE) ca urmare a crizei migrației.
„Din punctul meu de vedere, acest pericol nu există. Personal, sunt pro-european, ca și majoritatea românilor. (…) Sunt convins că Uniunea va găsi soluții și pentru această criză, cum a găsit și pentru alte crize. Nu văd pericolul ruperii Uniunii Europene din cauza acestei crize a migrației”, a declarat șeful statului, într-un interviu acordat Deutsche Welle, după întrevederea avută cu cancelarul Angela Merkel.
Klaus Iohannis a precizat că România se implică activ în soluționarea crizei migrației, deși, „în realitate, nu este nici țară țintă, nici de tranzit pentru migranți”.
„Încă de la începutul crizei migranților, România a spus foarte clar că nu dorește să fie parte a problemei, ci că dorește să fie parte a soluției. Chiar dacă la început am votat împotriva cotelor obligatorii fiindcă nu am considerat că este o soluție, odată ce s-a votat, noi ne-am conformat. Am primit migranți, atâția sigur câți au vrut să vină în România și trebuie să spun că nu sunt mulți. Sunt foarte puțini cei care au dorit să fie luați din Grecia sau din Italia și aduși în România. Dar am făcut acest lucru și este doar o mică parte din contribuția României pentru a soluționa criza migranților. Un lucru care, poate, nu este așa de cunoscut (…) este că un rol important îl are Agenția FRONTEX, agenție la care România este contributorul numărul doi, contribuind cu logistică, personal calificat. Numărul unu este Germania”, a explicat șeful statului, conform Agerpres.
Întrebat despre posibilitatea ca migranții să folosească o rută prin Marea Neagră pentru a pătrunde în spațiul european, Klaus Iohannis a spus că un astfel de scenariu este puțin probabil, dar că autoritățile sunt pregătite să acționeze „dacă totuși vor fi încercări”.
„România nu face parte din spațiul Schengen, nu suntem efectiv în Schengen, ne îngrijim singuri de granițele noastre externe și facem acest lucru foarte bine. Și până acum au existat câteva încercări ale unor grupuri de migranți de a pătrunde în România din direcția Serbia. Noi am reușit cu succes și fără probleme să îi oprim, să îi returnăm. Am discutat cu ceilalți vecini de la Marea Neagră despre o posibilă, teoretică rută prin Marea Neagră. Considerăm că este foarte puțin probabil să se întâmple așa, Marea Neagră nu este ușor abordabilă pentru ambarcațiuni de dimensiuni mici. Dacă totuși vor fi încercări, noi suntem pregătiți să acționăm în așa fel încât să nu se deschidă o rută a Mării Negre”, a arătat președintele Iohannis.
Șeful statului român a avut la Berlin o reuniune de lucru cu Angela Merkel, la care au participat și prim-ministrul belgian, Charles Michel, și prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel.